Remember Piata Universitatii

Ziua de 13 iunie avea sa aduca cea mai sângeroasa inabusire a unei demonstratii de dupa decembrie 1989. Fenomenul Piata Universitatii a inceput la 22 aprilie 1990 atunci când PNtCD si PNL au organizat un miting de protest impotriva conducerii reprezentate de Ion Iliescu si Petre Roman. Mitingul a avut loc in Piata Aviatori, iar dupa terminarea lui o mare parte dintre participanti au plecat catre Televiziune pentru a le fi prezentate cererile. Pe Calea Dorobanti, dintr-un balcon s-a aruncat un ghiveci de flori care a provocat unei participante la miting o fractura craniana. Incidentul i-a infuriat pe manifestanti care au hotarât sa blocheze Piata Universitatii. Ulterior acestora li s-au alaturat si studentii bucuresteni nemultumiti de noua conducere ce preluase puterea dupa evenimentele din decembrie ’89, mai ales de apartenenta ei in rândurile doi si trei ale Partidului Comunist in “epoca Ceausescu”. Tocmai de aceea, manifestatiile au luat o turnura anticomunista.

Golaniada
Ziua de 24 aprilie aduce si primele incidente cu fortele de ordine, trimise in Piata pentru a inabusi manifestatia. Interventia violenta a politiei, precum si zecile de arestari efectuate nu au facut altceva decât sa intarâte manifestantii, care in loc sa se imputineze se adunau din ce in ce mai multi. Liga Studentilor din Bucuresti a declarat greva generala, fiind sustinuta de marea majoritate a profesorilor universitari. Mii de oameni s-au alaturat celor deja prezenti in Piata si s-a organizat cel de-al doilea miting impotriva brutalitatilor politiei. Manifestantii erau hotarâti sa nu paraseasca Piata, pâna când noii comunisti ce preluasera puterea nu isi vor prezenta demisiile si nu se vor organiza alegeri libere. Sprijiniti de intelectualitate, printre care Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Doina Cornea, Stelian Tanase, Petru Cretia, Victor Rebengiuc, Valeriu Sterian, studentii si tinerii aflati in Piata au instalat corturi si au imprejmuit zona, denumind-o “Zona libera de neocomunism.”

Sedinta CPUN
Protestele celor aflati in Piata Universitatii nu aveau cum sa fie pe placul noii conduceri. Pe principiul “cine nu e cu mine e impotriva mea”, presedintele CPUN, Ion Iliescu a deschis sedinta printr-o serie de jigniri aduse reprezentatilor Opozitiei si a studentilor aflati in Piata. Nostalgic dupa vremurile de trista amintire, Iliescu a adus o serie de acuze manifestantilor. “Golani, legionari, incercare de rasturnare a tinerei democratii românesti, grupuri de huligani, extremism, rebeliune legionara”, sunt termeni care au fost in prim-planul discursului infocat al lui Iliescu. S-a hotarât cu majoritate de voturi (a fost majoritate daca tinem cont de personajele dubioase care au participat la sedinta), patrunderea in forta a politiei pentru imprastierea demonstrantilor. Sedinta si interventia brutala a politiei au avut ecouri in Occident. O serie de personalitati ale culturii europene s-au declarat solidari cu “golanii”. In ziua de 2 mai, studenti de la universitatile Cambridge, Harvard, Sorbona si Oxford se declara “golani” solidari cu studentii din Piata Universitatii. Câteva zile mai târziu, Eugen Ionescu trimite o telegrama de la Paris, in care se declara “golan academician”.

Alegerile din mai
La 20 mai 1990 se organizeaza alegeri generale pentru Parlament si presedintie. Tinând cont de manipularea cu ajutorul televiziunii, nu a mirat pe nimeni victoria zdrobitoare a lui Iliescu si a FSN. România era in acel moment rupta in doua: marea parte a populatiei, manipulata si care vedea in Iliescu un adevarat tatuca al poporului si intelectualitatea care sprijinea “golania” din Piata. Iliescu, sprijinit de fostele structuri ale Securitatii a stiut ca o populatie dezinformata este una usor de controlat. Toate imaginile difuzate din Piata Universitatii de catre Televiziunea Româna au avut un scop precis: dezinformarea si manipularea viitorilor votanti. Controlul puterii s-a exercitat si asupra celor câteva ziare libere, care nu au mai putut ajunge in provincie. in urma rezultatelor alegerilor Liga Studentilor dezgustata de incapacitatea românilor de a reactiona, a hotarât incetarea demonstratiilor, in Piata ramânând doar aproximativ 300 de persoane care au declarat greva foamei.

Mineriada
Cu putine zile inaintea venirii minerilor condusi de Miron Cozma, Revista 22 a publicat inregistrarile sedintei CPUN prezidate de Ion Iliescu. Termenii folositi sunt elocventi: “sa intre cu bastoanele in ei”, “sa intre cu forta in ei”, “despicati-i in patru”. La 13 iunie 1990, indicatiile aveau sa fie concretizate de catre mineri. Deranjat de faptul ca in Piata grevistii foamei nu incetau protestul, Iliescu a hotarât o actiune in forta demna de perioada stalinista. Interpelat de catre parlamentari, presat de Occident, Iliescu a raspuns cinic la intrebarea “ce veti face cu grevistii din Piata”: “ii lasam sa fiarba in sucul propriu!” Si totusi la 13 iunie, România a asistat impasibila la demonstratia de forta a minerilor sub inalta obladuire a presedintelui Iliescu. Ajutati de catre fortele de ordine si de catre serviciile secrete, asa cum avea sa declare insusi Miron Cozma la auderile de anul acesta, minerii au zdrobit fara probleme ultimii demonstranti din piata. Mai mult au patruns in Universitatea Bucuresti, au maltratat studenti, au distrus laboratoarele, au batut profesori. Bucurestiul a devenit timp de doua zile scena unor violente de nedescris. Oricine avea barba, ochelari sau parea intelectual in mintea minerilor a fost batut cu bestialitate in plina strada. Minerii au intrat cu forta la indemnul direct a lui Iliescu in sediile PNtCD si PNL unde au distrus si vandalizat totul. Inclusiv Corneliu Coposu era sa fie linsat de catre mineri, insa a fost “salvat” in ultimul moment de catre premierul Petre Roman. Abuzurile si violentele din zilele 13-15 iunie s-au concretizat in scene socante: de la maltratari asupra unor simpatizanti ai Opozitiei, urinarea pe carti si in salile Universitatii, calificarea studentelor drept “târfe” si agresarea lor ca atare si, in general, molestarea tuturor intelectualilor considerati “imputiti”. La aceste scene au asistat si o serie de simpatizanti ai lui Iliescu care au aplaudat si au daruit flori minerilor.

Violente in arestul politiei
O buna parte din demonstrantii Pietei Universitatii au fost arestati de catre mineri (culmea aveau si drept de a aresta) si de catre fortele de ordine. Aproximativ 50 din acestia aveau sa fie declarati disparuti. Ceilalti au fost batuti si maltratati fara mila pentru curajul de a protesta liber impotriva lui Iliescu si a noii conduceri. Metodele folosite de catre politie sunt identice cu cele folosite de fosta securitate pentru a descuraja orice impotrivire impotriva sistemului. De altfel exista o serie de voci avizate, printre care istoricii Mihnea Berindei, Ariadna Combes si Anne Planche care au concluzionat in cartea “13-15 iunie, Cartea Alba” ca “mineriada din iunie 1990 a fost o operatiune premeditata, organizata si dirijata la scara nationala, bine orientata pe teren, si implicând in consecinta raspunderea totala a autoritatilor la cel mai inalt nivel. Organizatorii directi ai violentelor au fost Puterea (Ion Iliescu, FSN, Guvernul) si Serviciul Roman de Informatii, in care fusese deversata Directia a V-a a Securitatii. “Arta” provocarilor si manipularii, de catre fosta Securitate, a fost esentiala in violentele din iunie 1990, mineriada fiind vizibil inrudita cu surorile sale mai mici din ianuarie si februarie, dar si cu schisma interetnica din martie, de la Târgu Mures.”