Clinica FRESH SMILE - tratamentul modern şi eficient al paradontozei
- Sanatate |
- dinte |
- gingie |
- implant |
- paradontoza |
- stomatologie |
- tratament
“Paradontoza cauzează la fel de multe pierderi ale dinţilor ca şi cariile!” - Andrei Ştefănescu (medic dentist, doctorand ştiinţe chirurgicale)
Andrei Ştefănescu este absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, specializarea Stomatologie. A efectuat stagii de pregătire la Paris. În prezent urmează doctoratul, specializarea chirurgie maxilo-facială, pe lângă prof.univ.dr. Maria Voroneanu şi urmează o specializare pe implantologie dentară, coordonat de prof.univ.dr. Mihai Augustin, la Universitatea Carol Davila Bucureşti şi Spitalul Militar. Conduce Clinica Fresh Smile din Bacău.
Ce este paradontoza?
Paradontoza este o boală care atacă rădăcina dinţilor (în multe cazuri, sănătoşi) şi, uneori, chiar şi osul maxilar sau mandibular. Este o boală a membranei periodontale (a gingiei) ce se manifestă în majoritatea cazurilor prin mobilizarea precoce a dinţilor. Etapa premergătoare paradontozei este gingivita. Aceasta evoluează spre paradontită, consecutiv apărând resorbţia osoasă şi pungile paradontale. Această îmbolnăvire prin inflamare a gingiei şi a aparatului dento-alveolar se datorează acumulărilor, la baza dintelui, de depozite denumite şi “placă”, în care trăiesc bacterii. Urmarea acţiunii bacteriene va fi inflamarea gingiei. În timp, ţesuturile de susţinere ale dinţilor se deteriorează favorizând apariţia pungilor gingivale. Prin pierderea de substanţă osoasă datorată înaintării inflamaţiei, dinţii îşi pot pierde stabilitatea devenind mobili. Doar tratamentul adecvat poate stopa procesul de distrugere a aparatului susţinător al dintelui. Statisticile arată că paradontoza cauzează la fel de multe pierderi ale dinţilor ca şi cariile. Cheia reuşitei unui tratament stomatologic este o gingie sănătoasă. Prin mijloace moderne de detrartaj cu ultrasunete, chiuretaj gingival, tratamente medicamentoase pentru pungi paradontale, putem obţine recuperarea terapeutică şi în cazurile cele mai avansate de boală paradontală.
De la ce vârstă putem fi afectaţi de paradontoză?
De regulă, după 18 ani. Dacă nu se îndepărtează placa microbiană la timp şi tartrul dentar, avem toate şansele să dezvoltăm gingivita. În această etapă, încă reversibilă, placa bacteriană irită gingiile, acestea devenind sensibile. Această inflamaţie a ţesuturilor de susţinere a dinţilor se agravează. Placa microbiană se transformă în tartru. Continuând să crească, acesta împinge inserţia gingivală spre rădăcină sau o îndepărtează de dinte. Astfel, se formează astfel pungi între dinte şi gingie.
Care sunt simptomele paradontozei?
Dinţii se miscă la atingerea cu degetul. Pacientul nu acuză dureri în această etapă. Rădăcina dinţilor este descoperită din gingie. Apar sângerări şi o sensibilitate crescută la nivel bucal.
Cât durează şi ce presupune tratamentul acestei afecţiuni?
Numai printr-o analiză consecventă şi printr-un tratament individualizat, de la caz la caz, se poate ajunge la stoparea efectelor acestei afecţiuni care duce la distrugerea aparatului de susţinere a dintelui. În primul rând, trebuie îndepărtată placa bacteriană de la rădăcina dintelui. Apoi, medicul specialist în paradontologie decide un program de tratament în mai multe etape. Ştiinţa medicală modernă este pregătită astăzi, dacă este bine aplicată, să stopeze paradontoza şi continuarea efectelor ei.
Fresh Smile:
- tratament dentar de calitate
- materiale performante
- aparatură ultra-modernă
STOMATOLOGIE GENERALĂ
IMPLANTOLOGIE
CHIRURGIE ORALĂ
PARADONTOLOGIE
ORTODONŢIE
URGENŢE NON-STOP (şi la domiciliu)
Bacău, str. Alexandru cel Bun 8
Tel: 0749.526.042, 0770.534.054
Detalii pe http://www.freshsmile.ro
De cand am intrat in capitalism, toti guvernantii au vorbit despre reforma din sistemul sanitar. Evident ca nimeni n-a facut nimic...
Daca ar mai fi trait, cu siguranta ca Ion Luca Caragiale si-ar fi continuat lejer opera din activitatea alesilor. Caci avem si noi...
Presedintele Consiliului Judetean Dragos Benea s-a suparat rau pe ceea ce se petrece cu finantarea Spitalului Judetean de...
Comentarii
Publică un comentariu nou